Legea prohibiției

Azi am citit ceva interesant: în anul 1919 în America este adoptată Legea Prohibiției, un amendament la Constituția SUA care interzicea fabricarea și consumul de alcool, lege care va fi în vigoare până în anul 1933. Prin această lege se dorea schimbarea Americii. A durat doar 14 ani și apoi s-a revenit din nou la producerea și consumul de alcool. Oamenii își cereau ‘berea’ înapoi. S-au simțit obligați să facă acest lucru și nu doreau să-și schimbe trăirea. Fabricarea de alcool este o afacere profitabilă, dacă nu are nimic de-a face cu schimbarea lăuntrică și la nivel mental.

Și m-am gândit apoi la Oastea Domnului, mișcare înființată tot în acea perioadă (1923), care a pornit tot de la interzicerea consumului de alcool, dar fiecare om se lăsa de acest viciu din propria lui voință, având ca scop apropierea de Dumnezeu și cunoașterea Lui și făcând acest lucru împreună cu Dumnezeu și prin puterea Lui. Pentru că a fost sub mâna protectoare a lui Dumnezeu, născută din voința Lui și sustinută de El, a rezistat până azi. Oamenii au luptat să se țină de ceva ce au început, pentru că au vrut să facă asta la nivel personal. L-au luat de mână pe Dumnezeu, iar prin închisori și încercări și-au continuat decizia.

Cred că la fel e cu orice lucru în viața noastră: ce începem noi fără El va avea un sfârșit la un moment dat, dar ce începem cu El, va dăinui veșnic și mereu vom avea puterea de a lupta pentru ceea ce credem și pentru ceea ce am început.

Mă rog ca orice plan veți începe, să fie și El de partea voastră și implicat 100%. Același gând bun poate fi zadarnic dacă nu e și Dumnezeu partener. Aceeași afacere poate eșua încă din fașă, dacă nu o începem de mână cu El. Aceeași schimbare poate să ne întoarcă de unde am pornit, dacă avem impresia că singuri putem birui răul. Lumea ne spune că noi putem fi propriul nostru Dumnezeu și că putem face tot ce vrem. Diferența e că singuri chiar putem începe uneori, dar nu vom ajunge la bun sfârșit fără El. Într-o zi se va uita scopul și calea, așa cum au uitat că vor să schimbe America prin interzicerea alcoolului și au revenit de unde au plecat.

O decizie înțeleaptă luată împreună cu El ne poate schimba viața și istoria. Să fim înțelepți.

O inimă curată

“Omului îi este frică să se cunoască. Preferă să fie comediantul propriei vieți, mai degrabă decât să privească realitatea în față. Este mai simplu să te admiri într-o oglindă și să uiți să privești o floare, frumusețea unui apus, zâmbetul unui prieten. Este mai simplu să vorbești decât să păstrezi tăcerea, să meditezi. Sufletul nostru trebuie să se deschidă și să îmbrățișeze întreaga umanitate. Secretul fericirii noastre constă în a îmbrățișa bucuria altora, iar acela al păcii interioare în a muncii cu ceilalți, niciodată împotriva lor.

Numai rupându-te de obișnuit și de zgomotele vieții, făcându-ți curaj să privești lumea cu ochii sufletului, vei descoperi că tot ce te înconjoară are o mai mare însemnătate decât crezi. Privind în tine și prin tine apoi tot ce este în jur, vei descoperi că natura îți poate vorbi mai clar decât te-ai putea aștepta. Liniștea nu trebuie acoperită cu orice preț, căci ea te ajută să auzi răspunsuri la întrebările de mult puse și demult uitate.

Și cartea lui Romano Battaglia ne arată același lucru. O inimă liniștită va afla răspunsuri, pe care apoi le va putea împărtăși și cu alții care încearcă să se găsească. Părintele Dominique răspunde la mai multe întrebări pertinente despre viață: de la copilărie, la tinerețe și până la finalul vieții, totul împletit cu o discuție sinceră despre Dumnezeu. În puține pagini, găsești încurajări multe.

“Ce le lipsește copiilor de astăzi? Cunoașterea de sine. Nu știu ce posedă, nu-și cunosc potențialul, dar mai ales, ignoră valorile vieții. Pentru mulți copii, Dumnezeu este discoteca. Poate pentru că nu au idealuri de care să se agațe?”

Trecând la următoarea perioadă a vieții ne spune că “pentru mulți tineri, singurătatea devine o boală. Imaginea părinților a dispărut sau nu a existat deloc. Adesea copiii sunt închiși în ei înșiși, nu au dialog. Părinții cred că pot înlocui raporturile umane cu bunuri materiale care sfârșesc însă prin a genera singurătate și prin a stinge orice aspirație către spiritualitate. Toate acestea nu ajung pentru a-i salva de la lipsa de comunicare care este cea mai frecventă cauză a acestui fenomen teribil.”

“Ceea ce stă la baza tuturor problemelor tinerilor este lipsa de curiozitate, de creativitate, de fantezie.”

Devenind adult, omul se confruntă cu alte întrebări și probleme. “Omul dorește infinitul și puterea deplină. Învăluit de voalul înșelăciunii, crede că este chiar el demiurgul, artizanul marilor descoperiri și al progresului. Trebuie să se cufunde iarăși în natură, să se amestece cu aceasta, să se regăsească în ea. Omul eate doar un grăunte de nisip care face parte din tot. Adesea uită însă că are o inimă.”

Cât despre Dumnezeu, “Dumnezeu nu se caută, ci se trăiește. Iar punctul de plecare al căutării se găsește în sufletul nostru, în inima noastră. Dumnezeul nostru este unul ascuns care nu iese în evidența simțurilor și a inteligenței. Ne-a lăsat libertatea de a reuși să Îl intuim. Acesta eate misterul pe care trebuie să îl acceptăm.”

În cele 7 zile petrecute departe de zgomotele cotidiene, autorul descoperă lucruri noi și începe să se înțeleagă mai bine. Cartea oferă o perspectivă simplă și sinceră asupra ieșirii din cercul vicios al vieții în care suntem toți prinși. Este o lectură care te face să privești în interiorul tău.

Îmbrățișări pentru copilul Iisus

Copil Iisus, am ajuns întârziați în fața ta și nici măcar n-avem daruri scumpe să-Ți punem la picioare. Tot ce-avem cu noi e îmbrățișarea noastră ce vrem să ți-o oferim în dar. Unește-ne cu Tine prin ea, astfel ca să fim născuți din Tine și noi.

Te îmbrățisăm prin simplitatea gândurilor noastre ce le aducem astăzi înaintea Ta.
Te îmbrățisăm prin smerenia sufletului nostru ce ți se închină Ție.
Te îmbrățișăm prin bucuria ce inundă chipurile noastre și care ne-a cuprins ființele la vestea nașterii Tale.
Te îmbrățisăm cu recunoștința ce strigă ‘Slavă Ție!’ prin toți porii ființei noastre.
Te îmbrățisăm prin adevărul ce-l avem scris pe frunțile noastre încă din Veșnicie și care într-o zi ne va conduce înapoi spre casa noastră din Veșnicie.
Te îmbrățisăm prin lacrimile ochilor noștri care curățesc locul în care genunchii ni-s căzuți în fața Ta.
Te îmbrățisăm cu căldura mâinilor noastre ce le ținem unite cu ale celor din jurul nostru.
Te îmbrățisăm prin inocența cu care îi spunem aproapelui nostru ‘Te iubesc!’ arătându-i cum Tatăl ne-a iubit întâi.
Te îmbrățisăm prin cântările ce răsună din inima noastră, mai voioase decât trilurile păsărilor.
Te îmbrățisăm prin alinarea ce o răspândim celor care suferă și astfel ei se împărtășesc din Tine prin ea.
Te îmbrățisăm prin privirea noastră ațintită asupra Veșniciei care cheamă și pe alții la o trăire sfântă.


Prin tot ce suntem și facem, Te îmbrățisăm pe Tine, așa cum sufletele noastre știu mai bine, așa cum inimile noastre simt mai puternic și așa cum mintea noastră ne îndeamnă mai cu folos.

Copil Iisus, astăzi ne conectăm la Tine prin îmbrățișarea noastră și Îți deschidem ușa inimii noastre ca să locuiești acolo.
Lumina Ta să îmbrățișeze întunericul din noi și să ne aprindă inimile de dor după Tine, atotputernicia Ta să îmbrățișeze neputința noastră astfel încât să putem totul și noi prin Tine, iar desăvârșirea Ta să îmbrățișeze omul din noi, pentru ca să devenim un strop de Veșnicie începând de astăzi.

Îmbrățișază-ne și Tu, ca astfel să putem să rămânem în Tine și să îmbrățișăm și noi pe aproapele nostru unindu-ne cu toții în Tine.